Prima sedinta a noului Consiliu al CSA
Ce decizii s-au luat in prima sedinta a noului Consiliu al CSA
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) s-a intrunit in 11 octombrie 2011, pentru prima data in noua componenta. Pe langa lucrarile curente legate de acordarea autorizatiilor de functionare, analiza rezultatelor actiunilor de control si aplicarea unor masuri conform legislatiei in vigoare, Consiliul a adoptat si o serie de decizii menite sa eficientizeze si sa creasca transparenta unor procese esentiale pentru activitatea CSA.
Astfel, in sedinta de ieri a fost stabilita strategia CSA pentru urmatorii cinci ani si a fost finalizat raportul de audit intern privind structura veniturilor si a cheltuielilor, inclusiv a celor de personal. De asemenea, Consiliul CSA a realizat si analiza structurii organizatorice si evaluarea personalului propriu in vederea armonizarii competentelor acestora cu necesitatile impuse de actualul sistem european de supraveghere a sistemelor financiare si de trecere la noul regim de solvabilitate.
O alta decizie a vizat cresterea transparentei decizionale prin realizarea de consultari frecvente cu reprezentantii pietei asigurarilor si adoptarea unei politici de comunicare proactive atat cu entitatile reglementate, cat si cu clientii acestora.
In acelasi timp, a fost numit, in functia de Secretar General al CSA, Fanel PLOPEANU. Acesta are o experienta in asigurari de peste 18 ani, ocupand in decursul timpului diverse functii de conducere in cadrul mai multor societati de asigurare. Totodata, Catrinel FRINCU a fost nominalizata ca purtator de cuvant al CSA.
“Masurile stabilite astazi reprezinta un prim pas spre eficientizarea si cresterea transparentei unor procese esentiale pentru activitatea CSA si pentru bunul mers al pietei asigurarilor. De asemenea, ele reprezinta unul dintre pasii firesti catre identificarea problemelor cu care se confrunta atat autoritatea de supraveghere, dar mai ales asiguratii si societatile din acest sector. Sunt convins ca, treptat, vom reusi sa gasim un raspuns adecvat pentru problemele identificate, in contextul in care aceasta institutie trebuie sa ramana un arbitru impartial intr-o piata cu nivel cat mai ridicat de credibilitate”, a spus Constantin BUZOIANU, Presedintele CSA.